Mi-o amintesc de parcă ar fi fost ieri: noaptea aia cenuşie de decembrie, una din multele în care mă hotărâsem să nu vin. Dac-ai fi ştiut cât sunt de vulnerabilă, oare m-ai mai fi chemat? Dar oare eu, dac-aş fi ştiut, aş mai fi venit?
Te priveam cu ochii umezi şi calzi. Nu ştiu dacă de la raceală, lumină, dorinţă, sau toate la un loc. Şi m-am făcut mică-mică şi roză în patul ăla mare-mare şi galben, şi deşi erau mai multe haine între noi ca niciodată, te-am simţit lipit chiar de sufletul meu. M-ai mângâiat pe păr, stângace ca un adolescent care se fereşte să spună prea multe prin atingerile sale. Nu ţi-am zis cât de intens e pentru mine gestul, şi cât ador să umplu în mintea mea tot spaţiul lăsat gol de minimalism. Fiindcă poate ai fi greşit la fel ca restul, imputându-mi egoismul în loc să-l laşi să te salveze. Şi te-am lăsat să crezi că tac de teamă, ca de fiecare dată când n-am făcut decât să îţi amân greşeala.
Ştii fracţiunea aia de secundă dinainte de generic? Cand mâna ţi-a încremenit in presimţirea că va fi trasă de acolo? Atunci am clipit repede ca să înnod realitatea cu lumea mea. Şi ti-am smuls mâna din umăr şi-am fugit cu ea afară, sărind din băltoacă-n băltoacă şi urlând ca o nebună până am simţit limbile Marelui Ceasornic cum îngheaţă şi se sfărâmă în mii si milioane de cristale mici şi fine şi mă lasă să retrăiesc momentul la nesfârşit.
Iar tu stăteai proţăpit în poartă ca prostul adorabil ce poţi să fii şi în loc să strigi să-ţi aduc mâna înapoi mă rugai să nu mai umblu răcită şi desculţă prin noroaie. Şi-am venit să te îmbrăţişez râzând, cu ciorapii uzi şi murdari, cu cristale de timp în ochi, şi ţi-am cerut iertare pentru că am îndrăznit să opresc viaţa în loc pentru aşa o prostie. Iar tu mi-ai zâmbit înţelegător şi părinteşte, şi mi-ai închis pleoapele ca să le pot deschide la loc în realitate.
Atunci mi-am smuls mâna imaginară din păr şi-am plecat de lângă tine preţ de două lacrimi. De la răceala şi lumină şi dorinţă. Şi după ce-am privit cu toată ura de care sunt capabilă monstrul rotund şi necruţător de perete, i-am mulţumit pentru că fără el poate n-aş fi ştiut să-mi construiesc un ceas al meu atâta de frumos.