Azi parcă n-aş fi eu. Parcă aş fi…

Îmi ridic privirea şi remarc ruginiul minunatului răsărit de soare. Valurile foşnesc leneşe, mângâind ţărmul amorţit. Ici colo se aud nucile de cocos căzând, ca o timidă încercare a pădurii de a trezi la viaţă lumea inconjurătoare. Respir adânc, fericită, şi îmi îngrop degetele în nisip. Paradisul e al meu.

Întâi i-am observat creştetul, pe urmă pleata-i blondă ce-i ajungea până la umeri. S-a ridicat încet din mijlocul valurilor în timp ce şiroaie de apă îi dezmierdau fizicul perfect. Mi-a aruncat o privire lungă, întrebatoare. I-am raspuns schiţând un zambet stângaci şi m-am întins pe pătură, pregătită de show. Ştiam că nu voi fi dezamăgită. “Cum te cheamă ?” l-am întrebat văzându-l că se apropie. ” James ” mi-a raspuns pe un ton ştrengar.

Mmm.. James…

” Mă aştepţi o secundă, să îmi recuperez placa ? ” Până să apuc să-i răspund, a rupt-o la fugă către apă. Nici o problemă, mai admirăm puţin de la departare. Mmm.. James…

Ioai. Fugi de-aici cocoşule, îmi strici priveliştea. N-auzi? Fugi mă ! Uşş ! Uşş ! Bâşti ! Futu-ţi pana cui te-a făcut ! Marş mă… învaţă să faci cucurigu, dacă tot vrei să te cerţi, nu-mi cânta Spandau Ballet ! Ioai să vezi ce-ţi fac ! Ridic un crab, şi mă pregătesc să-l arunc după galinaceea obraznică. Acu’ ce-i înfig un cleşte-n cur…

Hm. Fuck. E alarma de la ceas. Mă frec la ochi. Mna. Nu-mi vine să cred. Şi când se pregătea scena pentru o minunăţie de… Mă întorc. Îl văd pe Ub. Încă doarme, fericit şi visează că se-nsoară, desigur. Un firicel de salivă îi curge subtil din gura deschisă. Îmi vine să-l pocnesc. Diseară îi pun scotch pe pupătoare. Alooo.. trezirea bă !! La lucru, hai ! Nu mai zâmbi prosteşte, toţi au erecţii matinale, ce, te crezi special ?

De ce mă simt aşa obosită ? Ah. Da. Aseară ne-am uitat din nou la Friends. Nu-i mai suport, jur, blestemată fie ziua când i-am ales cadou’ ! Tot mai des îmi imaginez cum intru cu buldozerul peste ei, cu tot cu sufrageria şi combinaţiile lor de căcat, că nu mai ştii cine cu cine şi-o pune şi de ce. DE CE ?? E o problemă de logică, la urma urmei. Vezi, de aia îmi plăceau mie X-Files. Acolo şi-o ţineau în pantaloni şi toată lumea era fericită. Trebuia să-l ascult eu pe Basty, dragul de el, ce idee bună a avut. Să-i fi cumpărat o maşinuţă teleghidată. Îl trimiteam afară să şi-o plimbe mândru prin cartier şi aveam şi eu o oră de linişte.

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *