A fost odată ca niciodată, peste nicio mare şi nicio ţară, o fată cam la fel de specială şi nemaipomenită ca şi oricare alta. Şi într-o bună zi, sau mai degrabă pui de dimineaţă, se făcu, netam-nesam, că graiul începu să-i piară.
Ştiut este faptul că femeia fără voce este ca bărbatul fără bijuterii, aşa că fata noastră suferi nespus pană când universul îi scoase în cale o tămăduitoare înţeleaptă. Nu mică îi fu mirarea când află de la aceasta cum că doftoriile din prăvălii nu o pot vindeca, iar singurul leac e să nu mai vorbească, nici măcar şoptit.
Astfel, fata din poveste a aflat de fapt că va rămâne mută pe vecie, iar toţi bărbaţii din viaţa ei au trăit fericiţi pană la adânci bătrâneţi. Şi chiar şi în zilele noastre se mai aude cum că undeva, cândva, ar fi vieţuit o femeie ideală. Una care tăcea si făcea.