Nu ştiu ce mi-a venit dar de o zi ma tot gândesc la bunicul meu. Aproape toate lucrurile care le-a construit în curte s-au dărâmat. Când eram mic deabia aveam multi pomi in curte, un cais, un cires, un vişin, un dud şi un piersic. Deabia aşteptam să se coacă fructele ca să le mananc cat mai repede. Ţin minte că in fiecare an caisele au stat in pom maxim 1 saptamană, deci nici nu ieseau bine si eu cu matuşa mea le culegeam, aşa verzi cum era. Vişinile şi cireşile aşteptam şă se facă şi atunci o numeam reţetă secretă, adică amestecam cireşile si vişinile cu zahăr, le puneam la frigider câteva ore şi le haleam.
Abia după ce a murit bunicul meu am aflat ca el a plantat acesti pomi. Acum aceşti pomi numai există, cu toate că aveam zeci de ani. S-au dărâmat pentru ca am inceput să construim încă o casă şi restul. Pană acum câteva zile aveam un gard care pot spune că arata chiar foarte bine. Eram toată familia afară, adică mama mea, matuşa mea, unchiul meu şi bunica mea. Muncitorii erau nişte vecini. Dintr-o vorba in alta am inceput să calculam cam câti ani are gardul, gardul avea 32 de ani.
Bunicul meu mai avea obiceiul sa colectioneze lucruri, indiferent de mărime sau vechime. Avea o vorba, sa nu aruncăm lucrurile că nu se ştie cand o să le folosim. A avut dreptate, lucrurile care le-a adunat de-a lungul anilor ne-au si mi-au folosit. Bunicul meu avea un magazin şi ştiu ca de fiecare dată când săream in spatele lui îmi spunea sa bag mâna intr-un buzunar, trebuia sa aleg intre dreptul si stângul, in fiecare buzunar avea un cadou.
A fost o zi in care m-au apucat nebuniile şi de fată cu un client al magazinului am spus ca vreau eu sucul ală, acela fiind ultimul suc. Bunicul mi l-a dat şi in plus de asta mi-a mai facut cadou şi alt suc. Bunicul meu a murit după ce am împlinit 11 ani, pe 10 noiembrie am facut eu 11 ani, iar pe 11 noiembrie a murit.
Ţineam foarte mult la bunicul meu si înca ţin, este omul care mi-a făcut copilăria mai plăcuta, a fost şi o sa ramână tot timpul eroul meu. Acum 1 an vorbeau bunica, unchiul, matuşa şi mama mea despre bunicul meu. Ei m-au întrebat daca îl mai ţin minte. Eu le-am spus că da şi am început să le povestesc despre ce şi cum facea.
Aveam 11 ani, era prima persoană dragă care murise, toţi incercau să mă păcăleasca spunând ca s-a dus în excursie, dar eu ştiam adevărul, ştiam şi cauza morţii, ştiam tot. Ştiu că este acolo sus şi ştiu că face ceea ce a făcut el tot timpul, adică a avut grijă de mine. Ştiu ca numai este printre noi dar în acelaşi timp ştiu ca poate vedea acest mesaj care ii este dedicat.