Coşmarul ce l-am avut azi noapte m-a băgat în sperieţi rău de tot

Şi m-a pus pe gânduri şi în final n-am mai dormit deloc, sau aproape deloc. A trecut vremea când mergeam să mă cuibăresc lângă soră-mea din cauză că nu pot dormi. Nici nu s-a întâmplat prea des în ultimii 10-12 ani, ce-i drept. Am mai visat eu urât, dar visele erau interesante şi mă culcam la loc să aflu sfârşitul, ăsta în schimb a fost cam nasol. Şi cândva în mijlocul nopţii a mai şi sunat telefonul.

Acum că stau să mă gândesc cred că a fost după vis (vis în care căutam disperată un telefon), şi am răspuns, parcă, dar nu-s foarte sigură, poate şi pe asta am visat-o. Eu sunt convinsă că n-am dormit din cauză că ieri am făcut abuz de dulciuri (mda… sunt bune şi îmi dau prea multă energie, aşa se explică totul logic) plus chestiile pe care le învâţ la psihiatrie în ultima vreme. Oricum, m-am tot foit şi răsucit până dimineaţă şi mă gândeam că delirez sau halucinez şi cum o să ajung eu la spitalul de nebuni cu schizofrenie sau tulburare obsesiv-compulsivă (de asta mi-e cel mai frică, parcă).

Şi am visat chestii cu taxiuri şi urmăriri, cu sechestrări şi droguri (cocaină şi LSD, asta că-mi place mie să citesc despre ele, fir-ar), cu violenţă şi ameninţări îndreptate către mine, cu prieteni care nu credeau ce le spun, tot căutam un telefon să sun la poliţie şi eu ca omul normal, să le zic despre agresorii mei, continua cu faptul că în final am ajuns la spitalul de nebuni cu diagnosticul de schizofrenie, şi nimeni nu credea ce zic.

La un moment dat visul s-a împărţit şi totul a luat-o pe arătură rău de tot, cu două sau trei finaluri, ba eram abandonată în spital, ba dădea peste mine autobuzul în faţa liceului meu (cam prin zona aia s-a întâmplat sfârşitul visului, fix lângă casa unui prieten de-al meu, cred că în vis am şi bătut la el în geam/uşă, dar degeaba), ba eram bătută în mijlocul străzi (cu o cărămiă roşie), şi eu ţipam şi nimeni nu-mi sărea în ajutor, şi în toate astea eram in maieu şi chiloţi (chiloţi galbeni, apropo… dubios, nici măcar n-am unii galbeni).

Sună a paranoia, eh? Sau anxietate? Sau isterie? Despre astea am citit ieri. Urât. Am mai visat eu că mă urmăreşte o bacterie imensă cu cili, acu’ vreo 3 ani, simpatic, nu? Dar ăsta cu psihiatria a fost cel mai nasol. Şi acum mă oripilează.

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *