Azi e o zi deosebită, printre altele datorită faptului că m-am decis să fac publică dovada maturităţii mele, scriind primul post cât de cât serios de pe blogul ăsta.
Tema este modeling-ul, la figurat, adicătălea nu fătucele care se deosebesc de copiii somalezi doar prin faptul că aleg de bunăvoie şi nesilite de nimeni osteoporoza şi infertilitatea, ci modelele în viaţă.
E foarte frumos să-ţi găseşti exemple demne de urmat în rude, dascăli sau persoane publice mai mult sau mai puţin cunoscute. Dar părerea mea e că utilitatea faptului se apropie cu atât mai mult de zero cu cât vârsta lor e mai depărtată de a ta. Ba chiar s-ar putea să treacă la valori negative, cu puţin ghinion.
Pentru că vrând-nevrând tre` să recunoaştem că omul e o creatură pe cât de inteligentă, pe atât de puturoasă. Iar când îţi propui să-i calci pe urme lu` tăticu` Edison, spre exemplu, la nivel conştient îţi juri solemn că vei inventa jdemii de lucruri nemaiîntâlnite, iar subconştientul îţi temperează elanul spunându-ţi blajin că mai e destulă vreme până faci 84 de ani.
Şi dacă-ţi pui în gând un scop mai puţin măreţ, cum ar fi să ajungi preşedintele Americii, te dai pe wikipedia, faci o mică medie aritmetică şi în sinea ta decizi că mai e până să treci de 40 de ani, şi nu prea are rost să porneşti de acuma demersurile în direcţia respectivă.
Ei, cam de aia strâmb eu din năsoi (mai tare decat e el deja, vreau să zic) de fiecare dată când se vehiculează nume de oameni mari drept modele de urmat; nu zic că n-ar avea merite extraordinare ce trebuie recunoscute, vorba lu` Cezărică. Doar că, dacă-ţi doreşti să faci mişcare, a alerga o tură-n juru blocului azi e o abordare mult mai deşteaptă decât a-ţi propune ca peste 20 de ani să câştigi un maraton.
Cine se uită prea mult în sus rămâne cu gâtul sucit – d-aia propun eu să lăsăm copiii mari să se joace cu jucărelele lor scumpe şi sclipicioase, la care cel mult să tragem cu coada ochiului din când în când, şi să ne concentram la lopăţelele noastre colorate din plastic, luate de la magazinul cu 3.8 RON (ŞI NU NUMAI!). Pentru că exemplele demne de urmat sunt cele care chiar te fac să schimbi ceva la tine, nu doar să planifici cum într-o bună zi vei cuceri lumea.
Modelele în viaţă sunt pretutindeni în jurul nostru. E fata care preferă să vadă o piesă de teatru în loc să facă pe actriţa ‘pă mess’. E băiatul care iese la un fotbal cu amicii în loc să se cocoşeze la un FIFA. E fata care-şi ia haine de la second chiar dacă are bani de mall, şi băiatul cu burtă căruia nu-i e ruşine să meargă la sală şi să lucreze cu greutăţi de 10 kile.
Mai pe scurt, cel mai bun model e omul de-o vârstă cu tine care e puţin mai aproape decât tine de ceea ce îţi doreşti să fii, pentru că el îţi arată că se poate, şi se poate chiar acum, fără să mai fie nevoie de câteva decenii de experienţă şi greşeli din care să-nveţi.
Şi ce e cel mai tare în toată filosofia asta e că nu trebuie să aştepţi până revii la pamperşi sau treci în lumea celor drepţi ca să fii tu un model pentru cineva. Fiindcă cel mai probabil eşti deja.