Am fost astăzi într-o mică excursie la Durău, pentru a petrece timp de calitate cu familia. Din pacate am fost neplăcut surprins de modul în care se prezintă zona. Este vorba de lacul Bicaz, şi de staţiunea Durău. PET-urile şi gunoaiele aruncate cu nesimţire de românaşi au ajuns sa acopere aproape toata suprafaţa lacului in zona barajului. Ce poluare, ce floră, ce faună, ca orice mişca în lac s-a dus de mult. Asta nu îi împiedică pe cocălari să se plimbe cu scuterul sau cu bărcuţa printre mormanele de gunoaie.
Cu cât ne îndepărtăm mai mult de baraj, situaţia se îmbunătaţeşte, Slava Domnului. Este o zona mult prea frumoasă pentru a fi lăsată în mizeria în care este acum. Drumul între baraj şi Durău este prost, iar pe alocuri foarte prost. Eram să rup maşina in două la un şanţ ce traversa şoseaua.
În Durău nu s-a schimbat nimic, staţiunea este exact la fel ca acum 6 ani, ca acum 10 ani, ca acum 20 ani… Nu e posibil ca o zonă cu un potenţial turistic destul de ridicat să arate în acest mod. Parcă intri într-un muzeu al comunismului, doar maşinile noi şi câteva viluţe te readuc în prezent.