Totul a început vineri seară, când insomnia m-a împins la a irosi o oră din viaţă urmărind un episod din foarte aclamatul Prison Break. După primele câteva minute, l-am indexat rapid (undeva deasupra lui Dr. House, dar totuşi sub campionul Lost) în lista mea de seriale care se screm atât de tare sa creeze suspans, umor, sau diverse sentimente majestice, încât nu mai poţi intra in jocul lor nici dacă asta ţi-ai propus.
Nu vreau sa fiu răutacioasă, de aceea ţin sa precizez că ar fi putut fi un serial foarte reuşit, dacă nu ar fi fost o copie proastă a genialului Oz, sau dacă ar fi arătat mai mult decât o păpuşă Ken care stă încruntată 94.2% din timp** (restul fiind alocat fratelui său, care se încruntă uşor mai puţin convingător, din păcate).
Deşi îmi doresc din tot sufletul să mă las convinsă că grimasele sunt semn al proceselor cerebrale intense şi extenuante desfăşurate de către personaje, mă lovesc de complexul Florence Nightingale. Şi nu pot decât să mă înduioşez la gândul că, aşa cum alţi actori se omoară cu sala pentru un oareşcare rol, protagonistul din Prison Break trebuie să se ţina departe de veceu zile bune înainte de fiecare filmare.
Dar adevărul e că, atunci când te cheamă Dominic Haakon Madbouli Myrtvedt Purcell, şi te hotărăşti peste noapte să devii vedetă, e nevoie de o mare dorinţă de sacrificiu pentru a compensa neajunsul (sau, în cazul ăsta, mai degrabă prea ajunsul).
Întâmplarea face ca sentimentul de milă să-mi fi fost amplificat de o foarte dramatică scenă de încheiere: unui Dominic ajuns la apogeul încruntării i se retează degetul mic de la picior, fiindcă s-a încurcat cu cine nu trebuia.
Da, ai citit bine. Nu nasul, nu scula, nici măcar degetul mare de la mână, ci degetul mic de la picior.
Fără să vreau, mi-am amintit de modul în care acelaşi subiect e tratat într-un binecunoscut episod din Seinfeld. Finalitatea, în acel caz, este faptul că tipa care îşi pierde degetul atrage compasiunea tuturor colegilor de birou, inclusiv a şefului, motiv pentru care obţine promovarea pentru care Elaine era iniţial candidatul preferat. Cu mult respect salut acel episod care a invitat pentru întâia dată spre meditaţie pe tema existenţială “Care este rolul degetului mic de la picior?”.
Iar după o muncă de cercetare îndelungată, am aflat din acest articol că degetul mic de la picior, pe lângă că e motivul principal pentru care nu ne-nţelegem de nicio culoare cu pantofii preferaţi, are un rol esenţial în dezvoltarea diverselor boli şi eczeme, după cum se observă din imaginile respective.
Totuşi, nu pot decât să trag concluzia boemă şi înţeleaptă că, în ciuda raţionamentelor logice şi a tuturor studiilor ştiinţifice, degetul mic de la picior are un scop măreţ, pe care mulţi dintre noi nu-l conştientizează: stârnind sentimentul de compasiune, ne face sa fim, măcar pentru o clipă, oameni mai buni.