Fluturasi intrati la apa, ventilator improvizat, iepuras nebun cu ochi de rubin si neoane pe pereti, tapet industrial cu dungi argintii si dungi cenusii si alte dungi negre, putine scaune dar suficiente pentru oamenii ce nu intra acolo, mereu e muzica ce urla, ritmuri alarmante si alarmele politiei, sirenele ambulantelor, postmodernismul spontan al locului, fum din nimic, fum peste tot, chiar si fumul urla, bijuterii crapate in jumatati se oglindesc in podeaua tare, calda si opaca.
Iepurasul se ascunde sub cele doua mese, doua mese si mai multe scaune, cam putine dar suficiente, iepurasul fuge si i se aud picioarele blindate cu metal pe podeaua calduta. Oricum nu-l cauta nimeni dar le e frica de el, teama sa nu-i muste de picioare si de maini.
Fluturii au fost spalati si reimplantati in peretii netezi. Acum par mai mici. Se miscoreaza cu fiecare spalare. D. se asaza intr-un colt, langa un scaun pe care e un difuzor scuipand muzica cu tipete, pe care Amelie o prefera in surdina. Isi aprinde tigara, se sprijina de peretele crem cu visiniu, luminat partial de lumina portocalie ce bate spre rosu carmin.
Amelie langa el, stand turceste, cu tigara aprinsa in mana stanga. Priveste precaut in jur, dupa iepurasul nebun. D. se intinde, scutura scrumul de pe camasa neagra deschisa in jurul gatului, isi da parul negru din ochii de zgura, isi intinde buzele intr-un rictus mimand un zambet scurt.
– Te ascult.