Poţi să inhalezi un kil de iaurt, prune sau alune prăjite fără să clipeşti, să rozi ţelina sau gulii crude, sau să găteşti cu cantităţi de usturoi care ar face un cal să lăcrimeze.
Poţi lucra pe degeaba cu săptămânile sau 2 ore pe 1000 de lei.
Poţi să fii sufletul petrecerii după ce ai băut pălincă şi tequila cu pâlnia, sau fără să fi pus gura pe un strop de alcool.
Poţi să stai trează 60 de ore sau să dormi 20 de ore într-o săptămână. Poţi dormi pe jos, în budă, pe bancă în parc, pe malul apei, în baruri, prin gări sau la secţia de poliţie.
Poţi avea gagii de 8 naţii diferite şi poţi colinda cu autostopul de una singură 7 ţări străine. Poţi rătăci prin cele mai frumoase orase din Europa fără harta sau GPS, şi să împietresti în faţa unor minuni arhitecturale fără măcar să ai habar cum le cheamă.
Poţi pedala în jurul Balatonului într-o zi. Poţi să mănânci, să bei, să vorbesti la telefon, să te îmbraci sau să te dezbraci în şa. Poţi pedala pe arşiţă, ceaţă, vânt, ploaie, lapoviţă, ninsoare, ger, furtună, viscol sau grindină. Poţi merge pe bicicletă în fustă mini (cu sau fără pantaloni scurţi sub) şi în tocuri, la examen, la licenţă, la interviu, la congres, la banchet sau la înmormântare.
Poţi participa la sesiuni de comunicare, concursuri, seminarii, workshop-uri şi simpozioane. Poţi aduce acasă premii de la olimpiade judeţene, interjudeţene şi naţionale la română, engleză sau matematică. Poţi să ai diplome de cea mai bună oratoare, negociatoare şi dansatoare.
Poţi să te tatuezi, să-ţi laşi părul să crească ani întregi pentru ca apoi să-l retezi la lungimi de câţiva centimetri dintr-un impuls. Poţi să-ţi faci şuvite blonde sau roşii, şi în final să te vopseşti portocalie pentru că ţi-e prea greu să alegi. Poţi să te simţi ştearsă asortând galbenul cu portocaliul cu rozul şi movul, sau răpitoare în nuanţe de gri şi bej. Poţi slăbi până la subponderabilitate sau te poti îngrăşa până la supraponderabilitate ca să vezi cum te simţi mai comod, şi poţi să te apuci şi laşi de fumat doar ca să afli pe pielea ta cum e.
Poţi zâmbi când sufletul ţi-e spart în bucăţele, şi suspina de atâta fericire care te inundă. Poţi râde până ajunge să doară şi poţi plânge până ajunge să-ţi placă. Poţi fi o idealistă cinică şi o naivă pragmatică.
Poţi să fii atât de dependentă de oameni încât să trăieşti 22 de ani până când reuşeşti să te simţi în largul tău singură, şi atât de fricoasă de înalţimi încât să-ţi ia 23 de ani ca să te sui prima oară într-un copac. Iar apoi să le faci cu atâta suflet de parcă toată viaţa ta ai fi fost cea mai independentă şi curajoasă fiinţă din lume.
Chiar nimic din toate astea nu şochează, impresionează şi înduioşează la fel de mult cum o face faptul că îţi place să mergi acasă pe jos din oraş. Când într-o noapte liniştită şi frumoasă de toamnă, iei pe cineva drag de braţ ca să împărţiţi frumuseţea străzilor obosite şi plouate, povestind fleacuri existenţiale la pas sincron. Pentru că, în sinea lor, toţi oamenii ştiu că exista momente în viaţă când nimic nu face sângele să curgă mai repede decât lucrurile plictisitoare.