Venind azi pe jos de la minunatul meu liceu, impreună cu cele două colege care imi ascultă mai mereu aberaţiile debitate timp de juma de oră pe drum [vă mulţumesc dragele mele] si impreună cu o prezenţă mai specială, Trinity, am salvat o viaţă. Da bă, o viaţă. Da. De om!
Păi, deci era ca noi să trecem o stradă. O stradă d-aia mică. D-aia care când eşti pe bulivard faci stânga/dreapta să ajungi la tine acasă. Buuun. Eu cu al 7-lea simţ al meu [că dacă maşinile de spălat uirpul au 6, e evident că eu am mai multe] am auzit cum un matiz roşu vroia a trece prin noi. adică prin faţa noastră. Eu, împreună cu cele 2, azi 3, protejate ale mele ne oprim, când o duduie, in partea mea stângă dădea a trece. Atunci, cu un reflex de zile mari am apucat-o de mână şi am oprit-o.
Fapta măreaţă care este ? Nu că am oprit-o pe individă de la o accidentare gravă [da! mai gravă ca nasu spart a lui Chivu] ci faptul că am oprit-o cu mâna stângă. Mână cu care nu pot face nimic. Nici măcar să…mănânc.
Mâna mea stângă e binecuvântă! AMIN!