Nihilism complet

Cam asta e starea mea. Puţine lucruri mai au un sens. Încerc să mă amăgesc că e doar astenia de primăvară, dar prea durează de prin februarie, poate chiar de la Crăciun. Desigur, nu ajută cu nimic faptul că orice sărbătoare şi-a pierdut complet sensul, şi tocmai ce-am avut dovada recentă.

Apoi oamenii. Nici nu ştiu ce-i în capul lor. Zilele trecute am fost la un accident. O femeie spulberată de o maşină. Nici un act la ea. Desigur, se poate să se fi aruncat în faţa maşinii. Nici nu contează. Mori şi nu ştie nimeni, aşa din senin. Apoi când/dacă află, e tot degeaba. Pământul nu se despică, râmele se târăsc mai departe. Ce dacă n-ai apucat să zici sau să arăţi un « te iubesc ». Fără sens.

Eu sunt, sau eram, nici nu mai ştiu, cu carpe diem. Carpe diem în sus, carpe diem în jos. Dar pot să tot vreau să carpe diem, când ceilalţi au altă părere despre acest concept.

Am citit o carte despre carpe diem într-un fel, Soni, despre o fată care află că are cancer la stomac şi încă 6 luni de trăit, şi îşi schimbă radical viaţa. O recomand tuturor care fie sunt prea prinşi de lucruri materiale şi au uitat “sensuri”, fie au chef de o mini-depresie [un fel de Fight Club, dar mai soft].

În carte, primul gest e aruncatul la gunoi a tuturor lucrurilor nefolositoare. Normal că şi mie îmi vine să-mi arunc toate lucrurile inutile, de fapt nici nu ştiu de ce mai păstrez plasa cu scoici de acum câţiva ani şi toate cursurile din facultate şi alte lucruri. Sau poze de acum 3-4-5 ani. Nu-mi folosesc la nimic, şi sunt puţine obiecte care sunt de neînlocuit. N-au niciun sens.

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *