Şi îmi place să cred că nici ipocrită nu-s. O, hai să salvăm planeta-eta-eta. Planetă, my ass…
Eu de când mă ştiu îmi opresc în fiecare seară monitorul (de la buton), dar asta fiindcă mă enervează că bârâie. La fel şi prelungitorul cu bec şi întrerupător. Iar de când cu explodatul calculatorului din cauza oscilaţiilor de tensiune, ţin calculatorul oprit din spate (înainte îl opream doar când îmi aduceam aminte, de asta s-a şi întâmplat evenimentul).
Opresc centrala când plec de-acasă, dar asta doar pentru că e scump kilowatt-ul, la fel şi gazul, mi s-a spus, şi totuşi dacă nu-s spre 26 de grade în casă în timp ce eu sunt în ea nu pot să gândesc foarte clar. Nu, să am mai multe haine şi perechi de şosete pe mine nu-i o soluţie. Mă sufoc. Na… uneori se mai trezeşte câte un deştept şi ne taie curentul, atunci e trist, că nici apă caldă n-am.
Merg pe jos relativ des, ca să fac şi eu un pic de mişcare, sedentară-ce-sunt, dar mă enervez, că încep să tuşesc de la poluare. Mi-ar plăcea maşinuţa mea (da, ştiu a conduce, dar nu vă recomand proximitatea mea când mă aflu la volan), dar doar ca să scap de îmbulzeala din RATT şi de poluarea din stradă dacă aş merge pe biclă, bicicletă pe care mi-o doresc ca să mă dezmorţesc eu pe mine şi să fiu eu mai sănătoasă la muşchi (nu şi la plămâni), nu pentru efectul de “protejare a naturii bla bla”.
Dacă aş fi cu adevărat ecologică mi-aş sufla mucii direct în mână (am văzut la unii pe stradă), dar eu mi-s o finuţă şi mă scârbeşte gestul respectiv, şi folosesc batistuţe cu 3 straturi sau mai multe, nu mă mulţumesc cu “scoarţă de copac” cu un strat care îmi face de trei ori mai multe bube la nas. La fel şi cu hârtia igienică.
Pentru posteriorul meu de prinţesă nu-i bun baxul cu 60 de role pentru care au murit maxim doi copaci/bax, ci rolele cu 3-4 straturi, cu un copac mort/rolă. Dacă aş fi cu adevărat ecologică nici apa la budă n-aş trage-o de atâtea ori pe zi, ci poate aş aştepta până la sfârşitul zilei să se adune, şi aş face această manevră o singură dată. Dar nu-s.
Mi-a trecut prin minte secţia de ATI cu pacienţii lor pe aparate. Acolo să vezi consum, frate! Un ventilator plus un monitor plus un injectomat (minim) per pacient (şi ei e mulţi) plus alte aparate sofisticate de monitorizare. Plus calculatoarele de pe secţie. Şi televizoarele. Şi asta doar pe terapie intensivă, că pe etaj mai e şi secţie de dializă şi mai sunt şi cele nu-ştiu-câte săli de operaţie.
Dacă erau unii cu adevărat ecologici opreau (chiar şi pentru o oră) curentul în Judeţean şi faceau şi un pic de selecţie naturală pe lângă chestia cu salvatul planetei.
Acum că am lămurit acest aspect, chestia cu ziua pământului mi se pare cam aiurea. Fiecare pentru el, ce atâta planeta. Bine că acum v-aţi trezit.