Cat e de frumos cand incepi sa compui total aiurea, fara nici the slightest urma de tangenta cu ceea ce ai compus inainte (muzica sau literatura). Oricum, ma intreb: oamenii au dreptul de a lua inapoi ceea ce au oferit? De ce se mai ofera atunci cand totul devine un schimb monetar vicios sau, mai mult sau mai putin, un amanet foarte dragut ornamentat si amanetat.
La randul sau mda, I love it cand scriu fara niciun purpose creativ, ci doar de dragul de a scrie asa cum beau apa pentru ca imi e sete sau cum setez ceasul pentru ca vreau sa stiu cat e ceasul sau pentru ca – “narcisindu-ma” spun ca dintr-un petite simt estetic si o nuanta de rafinament pe care as vrea sa o posed.
Nu imi place cum stau limbile ceasului si ma enerveaza atat de tare incat trebuie sa le misc mecanismul si sa le fac sa ticaie. Evident m-am pierdut in paranteze si liniute, unde ramasesem? Too much compulsory reading, wall-e’s a luxury, bot is the case here, this very second.
Oamenii isi iau inapoi cadourile? Ar fi mult prea ridicol sa gasesti un stick note pe usa cu mesajul: “trandafirul de ieri… want it back, lack of natural tendencies when it comes to my living room”. Nu se ia nimic inapoi, oricat se incearca lucrul asta si nici nu se poate impune nimic.
Pe lumea asta unde traiesc miliarde de suflete ce sunt acum oameni, luatul inapoi este doar ipotetic, cel mult fizic, cel mult juridic, cel putin anacronistic. De ce citatul lui Lavoisier trebuie sa se aplice doar in chimie? Termenul ‘natura’ este mult prea generos si pretentios pentru a fi cuprins in sabloane si transformat intr-un exemplu ce se pliaza perfect sau partial in anumite situatii.
Oamenii nu sunt constanti, dau din cap afirmativ si uita in aproximativ zece minute, amintindu-si de alte exemple, lucruri si situatii cand au dau din cap afirmativ, au uitat in aproximativ unsprezece minute si si-au amintit alte exemple dupa douasprezece minute. Termin brusc.