Păpuşile de foc se recunosc imediat într-un grup numeros de fiinţe umane. Hainele epatante din paietă-n paietă lucitoare ce sclipeşte strălucind pe umbrele celor din jur ce se pierd în existenţe deşarte, cu planuri de viitor, cu cearcăne întipărite în tinereţea veşnic ironică. Aceste Lolite ajunse la maturitate se regăsesc în hainele scumpe pe care le poartă cu mândrie în plin decolteu ce ajunge până la stomac, reliefând forme de relief cu care natura a fost atât de darnică o, natură! ca să le dăruiască fiecare femei.
Însă păpuşile de foc ştiu că doar ele sunt geografi şi geologi desăvârşiţi. Profunzimea privirii ascunde dezbateri lăuntrice crunte, abia redate prin fardurile ce se aştern cu milimetri lăţime peste pleoapele grele de dileme existenţiale, una mai dramatică precum alta, de la gastronomie, modă şi lista se încheie brusc. Însă aceste Lolite sunt serioase: ele iau viaţa în serios, deşi nesiguranţa în privinţa viitorului se aşterne cu urme grele de ruj aplicat în straturi generoase precum natura s-a aplicat în mintea lor fulgerată şi trăznită de fulgerele existenţei.
Gândurile cad în pantofii înalţi. Cu cât sunt mai înalţi, cu atât nivelul dilemelor existenţiale creşte exponenţial, iar păpuşile de foc se întărâtă, pun piciorul proaspăt bronzat artificial în prag şi declară hotărât: mă vopsesc.
Şi astfel o altă dramă şi-a găsit sfârşitul, aşa cum un prolific poet îşi găseşte ultima din muze şi îi declară iubire veşnică prin apogeul creaţiei. Însă Lolitele nu citesc paraliteratură: hibernarea sufletului lor abia se ridică la nivelul intelectualilor mediocri ce îşi aştern gândurile în artă. Iar aceasta este doar hibernarea. Luciditatea va urma, dar atunci anacronismele cu care se vor înconjura le vor forţa drumul spre un nivel superior până şi deităţilor, ce nu vor cuteza a privi obrajii pudraţi din abundenţa sclipirii unor minţi care depăşesc orice gândire filozofică.
Filozofia este un fleac pentru persoanele care îi dau jet lui Socrates şi îl alungă pe Platon cu întreaga lui Republica. Elitiste şi suferind de mizantropie, păpuşile de foc îi sfidează pe cei ce consideră că filozofia necesită ani, poate chiar vieţi de înţelegere. Micuţii proşti ce cred asta nici nu ştiu pe cine au în faţa ochilor atunci când Nietzsche zboară pe fereastră dintr-o discuţie în care Zarathustra tace şi nu grăieşte din cauza numelui întortocheat greu de scris pentru dulcile păpuşi.
Conversaţia se linişteşte când frumoasele elitiste mai sfidează pentru o ultimă dată audienţa uimită de vasta lor cultură ce îi face pe toţi, absolut toţi, să plece fruntea şi să se declare învinşi în faţa unor monştri sacri.
Nimeni nu mai îndrăzneşte să cuvânte în faţa celor ce l-au citit pe Dante fără a se apleca asupra cuvintelor lui, o tehnică postmodernă a Lolitelor, tehnică apărută în urma programului încărcat în care însă cultura e în floare şi continuă să înflorească fără petale, oferind posibilitate păpuşilor să spună „Da! Am citit (cartea)”, urmând ca tăcerea să fie mai mult decât o definiţie a imensei purificări, din care ele au înţeles mai mult sau mai puţin.
Însă nu oricine poate obţine o latură pragmatică în operele literaturii universale, astfel încât păpuşile de foc îşi fac intrarea în salonul de cosmetică spunând cu patos „O glorie-a minţii omeneşti, lumină!”… Şi astfel nimeni nu le întreabă mai mult, din cauza fricii de a nu fi puşi în dificultatea existenţei unor detalii pe care doar ele, alesele, le-au remarcat înaintea oricărui exeget.