În ruşinoasa eventualitate în care numele ăsta nu-ţi spune nimic, mai jos sunt câteva exemple ale umorului bolnav pentru care i-am îndrăgit teribil. Unele poate ţi-s cunoscute de prin alte părţi: de exemplu, din tricouri pe care eu mi le-am imprimat, fiind româncă pâna-n măduva oaselor, pentru a nu plăti o mulţime de dolărei livrarea.
Da, sunt jignitoare, scandaloase, chiar blasfemice; asta era şi ideea. Din păcate, majoritatea covârşitoare a americanilor, care compensează lipsa de inteligenţă prin excesul de corectitudine, n-a prins-o, iar frustrările acumulate au facut inevitabilul sa se producă.
Cu toate că nu pot sa vad tărăşenia asta decât ca pe o despărtire de un bun si vechi amic, un lucru mă bucură. Anume faptul că nenea sau tanti ce deţine afacerea cu pricina refuză sa o vândă, deşi în prezent are un succes nebun. Motivul? A facut deja destui bani încât să nu fie nevoie de prostituţie capitalistă.
În fond, de aici avem toţi ce învăţa. Într-adevăr fiecare avem un preţ, pentru care ne-am vinde fără să stăm prea mult pe gânduri; însă acesta variază dramatic în funcţie de nevoia de bani pe care o simţim la momentul respectiv. Poate de aceea e bine sa fii strângăreţ, deoarece în momentul în care pe plan financiar ai tot ce-ţi doreşti, banii încetează să mai aibă o atât de mare importanţă, şi poţi avea liniştit pretenţia că eşti un om demn, care nu se vinde – ce mai, de nepreţuit.