Din punct de vedere conceptual, care este cel mai idiot sport existent la ora actuală?
a. fotbalul, unde mulţi oameni fug după o minge şi când o prind o dau mai departe
b. şahul, fiindcă nici măcar nu e un sport de fapt
c. toate, decât să-ţi pierzi vremea cu aşa ceva, mai bine mergi cu maşina 2km până la prima şaormărie, că nu-i sănătos să te muceşti pe stomacu` gol
Interpretarea răspunsurilor:
Majoritate de a: Eşti femeie, sau poate student la Poli. Bonus dacă îţi place să joci volei.
Majoritate de b: Arăţi bine şi te duce capul, altfel de unde ai şti că creierul n-are muşchi? E păcat să te iroseşti în faţa monitorului, aşa că închide IE6 şi du-te la sală.
Majoritate de c: Eşti gras. Vestea bună e că trece cu vârsta; pe viitor, vei fi obez. Dar e foarte mişto că-ţi place să trăieşti clipa.
Într-o incredibilă răsturnare de situaţie, răspunsul corect era de fapt d. curling.
(pauză pentru ca cei cu intelectul unui copil de 12 ani să se amuze copios de denumire)
Dacă ai trăit într-o grotă în ultimii câţiva ani, întâi e bine să-ţi faci o idee cam cum se desfăşoară jocul. Nimic mai simplu, tre` să dai cu piatra după pietrele lu` ăilanţi, şi dacă ai norocul să nu te fure albitru` şi a ta să rămână mai aproape de o bulină colorată decât a lor, ai câştigat admiraţia întregii audienţe, care te urmăreşte cu sufletul la gură în aşteptarea preliminariilor Champions League.
Mbun, un sport în care tre` să faci ceva să ajungă undeva, până aici s-ar putea să-ţi sune vag cunoscut. Dar hai să analizăm mai atent treaba.
Avem un individ care lansează piatra, da? Acum, un ochi neantrenat ar presupune că tot scopul jocului e ca el să potrivească bine direcţia şi tăria, astfel încât să lovească unde şi cum şi-a dorit. Nimic mai eronat! Păi ce face individul după ce a dat cu piatra? O vreme bună n-o slăbeşte din mână, într-o mişcare ce tare-mi aminteşte de desenele animate cu proşti.
Desigur, la sporturi care se respectă, cum ar fi snooker-ul (ăl` de seamănă cu biliardul da-s toţi îmbrăcaţi ca la nuntă), o şmecherie de genul se cheamă lovitură condusă, e considerată fault şi te costă. Adică ai dat, să fii sănătos; n-ai de ce s-o mai tragi şi-mpingi după.
Ei, dar asta nu e tot. După ce se taie imaginarul cordon ombilical dintre aruncător si aruncătură, în sistem de “zboară, pietroiule, zboară!”, alţi doi indivizi îşi semnalează prezenţa. Ei sunt dotaţi cu un fel de smart mop-uri d-alea de la teleshopping, la care probabil nu întâmplător se face reclamă chiar pe Eurosport la 6 dimineaţa.
Şi-ndrumaţi de înţeleptele poveţe de genul “hăis”/”cea” ale insului iniţial, ei mătură cu atâta suflet aerul din drumul bolovanului, de zici că-s biata mamă din reclama de la Pronto, şi n-au cum să nu înduioşeze până şi cei mai haini spectatori. Toată tevatura asta am înţeles că are scopul de a direcţiona mai bine piatra, deci e uşor să-ţi dai seama cât de dobitoc a fost primul după cât de abitir îi spală ăştialalţi păcatele.
Desigur, toate astea n-ar fi mai fost necesare, dacă ar fi fost în stare să dea cum trebe de la bun început. Dar dacă e s-o luam aşa, nici 80% din comediile romantice n-ar fi avut decât 2 minute dacă el i-ar fi cerut ei numărul de mobil în loc s-o urmărească 5 ani prin lume.