În ziua de azi, oamenii cred că totul li se cuvine, şi că amabilitatea celor din jur ar trebui să fie regula, nu excepţia. Dacă au dreptate sau nu, asta e o altă discuţie. Dar eroarea fundamentală pe care o fac mult prea des e că uită să continue lanţul. Suntem prea măcinaţi întrebându-ne de ce ne zâmbeşte un necunoscut pe stradă pentru a zâmbi înapoi. Prea grăbiţi să traversăm ca să mai mulţumim din cap şoferului care ne-a cedat prioritate. Prea îngânduraţi ca să mai dăm bună ziua înapoi funcţionarei de la ghişeu.
Dacă aş mai putea să dau un singur sfat pentru tot restul vieţii mele, ar fi următorul:
Nu subestima niciodată puterea pe care-o ai asupra oamenilor, şi uşurinţa cu care poti însenina sau mohorî ziua oricui.
Alaltăieri am fost voioasă toată ziua pentru simplul motiv că tanti de la magazin m-a întâmpinat cu un zâmbet sincer, în loc de faţa acră cu care eram obişnuită. O fi şi fiindcă-s o sensibilă şi-o sufletistă care nu vorbeşte cu “pulă” (OK, totuşi, şi 2 din 3 e lăudabil), dar nu cred că există om atât de împietrit la suflet încât să nu se bucure câtuşi de puţin de voia bună a celor din jur.
Evident, nu militez pentru extrema cealaltă, a muşuroiului de zombi care defilează rânjind. Dar experienţa m-a învăţat că un mic efort de a te smuci în direcţia respectivă are avantajul că tot ce dai ţi se întoarce înzecit. Autosugestie? Poate. Dar şi autosugestia e o armă mult prea puternică şi faină ca să fie ţinută la naftalină.
Aşa că, dragii mei, nu pot încheia decât urându-vă să aveţi o zi deosebit de frumoasă şi senină.