Ca orice femeie care se respectă, mai poftesc şi eu la sportivi. Rara excepţie de la jucătorii de snooker o reprezintă patinatorii pe gheaţă. Iar zilele astea (că tot e sezonul) am păcătuit, din nefericire doar cu gândul, privindu-l pe Brian Joubert.
În urmă cu vreo doi ani, a fost dragoste la prima vedere, când am vazut întâmplător o gală unde a evoluat în blugi uzaţi, putin lărguţi, motiv pentru care când s-a aplecat am întrezărit o fâşie foarte îngustă din lenjeria intimă – roşie! M-a dat gata nu prin culoare, ci prin tupeul cu care se afişa în faţa lumii în ea.
Deşi băiatul e francez, m-am obişnuit cu ideea că nimeni nu-i perfect, şi-l apreciez, pe langă adorabilul chip ‘cu personalitate’, pentru graţia şi exuberanţa extraordinară.
Fără prea mare legătură cu lumea patinajului, mă întreb, ca un pui de Carrie Bradshaw ce sunt, câtă din fascinaţia pe care-o exercită gala lui Joubert asupra mea se datorează fondului muzical.
Indiscutabil, ‘I`m yours’ a fost piesa iernii pentru mine, şi recunosc asta cu doza de ruşine adecvată situaţiei. E cam la fel cu a avea o gagică nu prea frumoasă, nici cine ştie cât de răsarită, şi pe care-o fute toată lumea: nu-ţi dă mâna s-o scoţi în oraş, dar, vai, ce bine ţi-i când e în patul tău..