Unii oameni pur si simplu simt ca este absolut necesar ca atunci cand incep sa scrie ceva sa aiba un subiect concret. Hai sa fim seriosi. Sau mai sunt cei care incep prin a preciza toate lucrurile in acea zi, care folosesc expresii de genul “de cele mai multe ori”, “mi se intampla”, “uneori”, “cateodata” si bla bla, poate chiar eu. De fapt da, de mine vorbesc, sper sa nu supar pe nimeni altcineva, nu am intentia asta.
Acum am un moment din-ala in care cred ca tot ceea ce scriu va ramane spanzurat de bietul butonas “save draft”, atarnand inert in memoria acestui blog fara a fi insa publicat. Nicidecum mouse-ul acesta dragut nu va avea vreo tendinta exagerata, sa vreo rabufnire de indepedenta.
Nici macar sa nu incerce sa se apropie de butonasul si mai firav, colorat frumos intr-un albastru cu un degrade abia vizibil si cu textul acela dragut alb: “publica”. Pe dracu, acum am ceva cu mine si atunci cand am o problema de acest fel incerc sa imi imaginez ce gandesc oare cei care citesc asta: ‘asta-i nebuna’ sau ‘de ce-mi pierd eu vremea aici’ sau ‘ce-mi pasa mie?’.
Dupa ce mi-am plans de mila – in subconstientul meu, dar si via pe mess – o buna parte din seara asta, dupa ce am recitit niste fragmentele dragute, atat de frumoase incat au efectul catharctic de a ma deprima, dupa ce am mai repetat o data la istorie, dupa ce am decis sa imi mai lungesc termenul limita pentru un proiect la info cu inca o zi, am hotarat de enumar cat de ridicol ma simt si ce ciudat o sa sune aceasta postare pe fabulosul meu blog.