Ne place să arătăm bine, dar nu pentru cine zicem.

Tuturor femeilor le place “să se facă frumoase”. Acum prin asta eu înţeleg să fac un duş şi iau pe mine haine curate şi călcate, în timp ce altele depun niţel mai mult efort, deci evident e o chestiune subiectivă. Totuşi, ceva ne uneşte pe toate în strădaniile noastre: motivaţia.

De câte ori n-aţi auzit o fată spunând că îi place să fie frumoasă pentru prietenul ei, sau potenţialii viitori parteneri (în caz că e singură)? Şi totuşi sunt curioasă câţi bărbaţi heterosexuali de pe planeta asta sunt impresionaţi de faptul că fundiţa de la chiloţii unei tipe are exact aceeaşi nuanţă ca şi fardul ei de pleoape. Aş zice mai degrabă că majoritatea nici nu se obosesc cu astfel de detalii.

O altă variantă obsesiv vehiculată e “O fac pentru mine, ca să mă simt eu bine.”. Ia puneţi o gagică să fugă după autobuz pe tocuri şi cu stratul de fond de ten gros cât glazura de tort pe faţă, şi întrebaţi-o mai apoi cât de bine se simte.

Cea mai plauzibilă explicaţie e însă un fel de combinaţie a celor două – cum că femeile se simt bine când se aranjează datorită faptului că recepţionează admiraţia tipilor din jur şi asta le dă încredere. Dar din moment ce am stabilit deja faptul că porcii scârbavnici ignoră cu o neruşinare frapantă cazna delicatelor domniţe, şi acest raţionament se clatină.

Fiţi fără frică, vă lămuresc eu cum stă de fapt treaba. Într-adevăr femeile sunt alimentate de reacţiile celor din jur. Însă combustibilul ecologic miraculos nu este adulaţia bărbaţilor, ci invidia celorlaltor femei. Pentru că numai una de-a noastră poate aprecia tacticile de înfrumuseţare născute din modul de gândire caracteristic, pe care genul masculin îl are atât de subdezvoltat faţă de noi, încât poate fi aproximat ca fiind non-existent.

Oricum, propun ca fetele să fie în continuare încurajate să susţină că sunt mature, demne, împăcate cu ele însele şi încrezătoare-n sine. Doar n-o să zică sus şi tare că-şi doresc să moară duşmancele de ciudă. Plus că şi băieţii sunt la fel de reduşi mintal, doar că apelează la alte metode de intimidare a inamicilor.

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *